ca sa nu mai muncesc?! adica sa nu mai muncesc munci care nu-mi plac, pentru altii. in fiecare luni dimineata imi pun intrebarea asta si pot sa jur ca, la fel ca mine, mai sunt mii, zeci de mii…catralioane de oameni care-si pun aceeasi intrebare. intr-o zi o sa gasesc raspunsul! sper insa sa nu se-ntample pe la 60 de ani

aia sunt fix eu! in seara asta, in drum spre casa, m-am oprit la maga sa-mi iau tigari, o salata verde si-un pachet de delikat. ala mi-a zis ca ma costa o suta treispe lei. eu n-am invatat nici acum (!!!!!) cum sta treaba cu ron-ul asa ca i-am intins trei sute de mii si ma pregateam sa-i mai dau inca treizeci. a facut ala o fata…se uita la mine de parca eram fugita de la casa de copii. mi-a zis “nu e bine domnisoara”. am stat, m-am gandit si am mai facut o incercare. tot nereusita. nu mai stiu cat dracu i-am dat, dar omu’ mi-a aruncat iar o privire contrariata. mai avea putin si-mi smulgea portofelul din mana sa-si ia el singurel banii care trebuiau. a treia incercare a fost cu noroc. se facuse deja un codalau in spatele meu de-mi venea sa intru in pamant de rusine.

asta mi-a adus aminte de o alta intamplare, tot cu bani, petrecuta acum vreo doi ani, cand iar m-am facut de rahat. eram in faliment, ca sa zic asa. dar stiam ca mai aveam ceva bani pusi pe card. si zic hai sa intru la mega sa-mi iau cate ceva, subtireanu ca sunt pe low-budget. intru, stau la coada (pe la 6-7 seara, la mega e o coada de nu-i adevarat). ajung la casa si-i intind aleia cardul miraculos. il baga unde trebe si sta…sta…sta…oamenii oftau in spatele meu, casiera isi dadea ochii peste cap, eu muream! dupa cateva minute bune, timp in care imi venea sa sap o groapa, casiera, care facuse intre timp riduri intre sprancene, ma anunta “don’soara, cardul asta este expirat de cateva luni bune. alfel nu puteti plati?” zic “hai c-am pus-o-n fericire sa dea dracii.”  scot portofelul, ma uit, numar pana la ultimul banut…n-o sa va vina sa credeti, dar ma jur ca in portofel aveam fix, niciun leu in plus sau in minus, cat scria pe bonul de casa. am platit, i-am smuls aleaia bonul din mana si-am iesit mai mult lesinata din magazin, simtind cum zeci de perechi de ochi imi ardeau ceafa.

ahhh si inca ceva: in cinstea gripei porcine, azi la metrou am vazut prima persoana care purta masca chirurgicala! am vrut sa-i fac poza, dar am zis ca poate se prinde si mi-o iau pe cocoasa

aproape in fiecare seara, inainte de culcare, cand zac in pat imi zboara ganduri prin cap. multe ganduri. si idei. si ma gandesc mereu ca atunci cand ma voi trezi o sa scriu pe blog despre ele. cine dracu are chef dimineata sa stea sa scrie pe blog?! eu una nu! merg pana la birou cu barba-n piept, cu ochii intredeschisi, ca somnambula caut aparatul de cafea si abia dupa ce beau cafeaua imi revin si-ncep sa-mi citesc zecile de mail-uri. cu toate astea nu sunt o cafegioaica. in rest, nu beau cafea. in zilele libere, vreau sa zic. decat daca dau de vreun starbucks, atunci imi vine s-o beau ca pe apa. din aia cu caramel…mmmmmmmmmm….in fine.

ceea ce voiam sa scriu azi, e despre altceva. am o colega. Simona. o stiu de 3 ani, de cand am venit in agentie (luna asta fac 3 ani smf). ea era deja de ceva timp cand eu am venit. mi-a placut foarte foarte mult de ea la inceput. dar  “mult de tot” (vorba unei alte colege). cu timpul insa, nu stiu ce s-a intamplat c-am ajuns sa nu prea ne inghitim. e mult spus asta – cel putin din partea mea. insa din partea ei, cu siguranta ca nu ma halea deloc. nu stiu de ce. daca am deranjat-o cu ceva sau pur si simplu nu-i placea de fata mea. saptamana trecuta s-a intamplat insa o intamplare. un ceva ce m-a facut sa ma simt, dintr-odata, mai apropiata de ea. ceva ce culmea n-are nicio legatura cu serviciul, ceva ce m-a facut sa-i vad fata umana, pe care eu pana in momentul ala n-o stiam. nu stiu din vina cui. vreau sa zic ca o noapte intreaga m-am gandit la ea fara incetare. lucru pe care nu-mi aduc aminte sa-l mai fi facut vreodata, adica sa ma gandesc la ea in timpul meu libre si culmea, noaptea! in fine, sper ca asta sa fie un prim pas spre o “mai buna colaborare”. nu ne-am certat niciodata, dar intotdeauna a fost o stare de incordare intre noi si-am simtit un fel de antipatie din partea ei, care insa nu m-a deranjat niciodata. desi cele mai bune prietene ale mele sunt foste sau actuale colege de serviciu, am trasat o linie de demarcatie foarte clara intre job si restul. cel putin asa-mi place sa cred.  hai pa! ma duc sa-mi culeg capsunile si pepenii

asa cum am promis, mai jos invitatia de haloween care mi s-a parut de mare angajament

nici acum nu mi-am revenit dupa we-ul care tocmai a trecut. n-am reusit nici sa ajung azi la birou, ca eram mult prea terminata. cred ca pe bune am imbatranit. cum dracu am imbatranit de doua luni incoa’ ?! pana acum vreo doua luni, toate we-urile erau de genu’ asta si nu ma resimteam in halu’ asta…in fine. ideea e ca, lasand la o parte faptul c-am zacut duminica si luni toata ziua, a fost foarte foarte misto acest we.

vineri am fost la o petrecere de lansare a unei beri, varianta de iarna, o petrecere in cadru destul de restrans. petrecerea in sine nu m-a dat pe spate, ceea ce m-a dat insa pe spate a fost recitalul celor de la zdob si zdub pe care ma chinui sa-i prind de ‘nspe ani. i-am prins! aleluia!

asa. sambata insaaaaa a fost cu totul alta poveste. sambata am fost in MEGA DISCOTECA TINERETULUI!!! pacat ca n-am invitatia sa v-o arat (e pe mail-ul de la serviciu), dar o pun eu maine…asta daca reusesc sa ma urnesc pana la birou. in fine, sambata am fost la o petrecere de haloween. ce pot sa spun e ca am fost prima data in viata mea la o petrecere de haloween si tare misto a mai fost. misto tare…misto de n-am cuvinte. n-am fost foarte multi oameni, cateva colege de la birou si prietenii/sotii lor plus inca vreo doua cupluri si un minor, prieteni de-ai gazdei. m-am costumat in centurista (ups) si cica m-a prins tare bine ) am si poze, dar sunt de o calitate indoilenica. asa cum se vad pozele, asa vedeam si noi. ba sunt unele poze pe care nici nu-mi mai amintesc cand dracu le-am facut. a fost tare bine…petrecerile/bautele de genul asta, la cineva acasa adica, sunt preferatele mele.

si-n final…”razboiul stelelor” continua:

atat!

el este jimmy! noul membru al familiei noastre, speram. deocamdata nu prea se intelege cu pufica, pentru ca e foarte foarte geloasa, dar asteptam sa se obisnuiasca cu el.

doar atat am de spus…si stau si ma minunez in fiecare zi cata influenta poate avea religia asupra oamenilor si nu inteleg de ce si nimeni nu poate sa-mi dea o explicatie logica si de bun simt…cand ii spui cuiva ca tu nu crezi in toata prosteala asta cu religiile si asa mai departe, face niste ochi mari la tine, de parc-ai avea lepra.  whatever…

o fi ea cea mai nasoala femeie din lume, da’ are o voce de plangi

PS: m-am chinuit o ora sa gasesc un video care sa se vada fara sa-mi dea eroare